Prima   |  SEMNALEAZA EXISTENTA UNUI CARTEL

SEMNALEAZA EXISTENTA UNUI CARTEL

Un acord anticoncurenţial presupune o înțelegere între întreprinderi, care pot avea ca scop:
1) stabilirea directă sau indirectă a preţurilor de cumpărare sau de vînzare sau a oricăror alte condiţii de tranzacţionare;
2) limitarea sau controlul producerii, comercializării, dezvoltării tehnice sau investiţiilor;
3) împărţirea pieţelor sau surselor de aprovizionare;
4) participarea cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte;
5) limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alte întreprinderi, precum şi acordurile de a nu cumpăra sau de a nu vinde către anumite întreprinderi fără o justificare rezonabilă;
6) aplicarea, în raporturile cu partenerii comerciali, a condiţiilor inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
7) condiţionarea încheierii contractelor de acceptare de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Art. 5 alin. (3) al Legii concurenţei nr. 183 din 11.07.2012

Dacă cunoaşteţi asemenea cazuri, puteţi lăsa un mesaj Consiliului Concurenţei:

 

 
Nume, Prenume*
E-mail*
Telefon
Adresa
Mesaj * caractere rămase
Verificare cod imagine
 
Arrow Prev

             

       

Arrow Next