în scopul implementării eficiente și corecte a Legii cu privire la ajutorul de stat și prevederilor acesteia, în perioada 22-23mai 2014, Viorica CĂRARE, Președintele Consiliului Concurenței al Republicii Moldova împreună cu dl. Emil GUÅ¢U Vicepreședintele și dl. Ion MAXIM Membru ai Plenului Consiliului Concurenței, au efectuat vizite de lucru în raioanele Dondușeni, Edineț, Rîșcani, Soroca și Telenești.
La ședință au participat primarii și secretarii consiliilor localităților din raioane, funcționari din cadrul aparatului executiv ale Consiliilor Raionale, prezența constituind circa 90%. în cadrul întrevederilor aceștia au fost informați privind necesitatea implementării legii ajutorului de stat, dar și referitor la sancțiunile care pot fi aplicate în cazul nerespectării prevederilor actului susmenționat.
S-a atras atenția asupra rolului APL-urilor în calitate de furnizori ai ajutorului de stat și termenii de implementare a legii cu privire la ajutorul de stat, dar și referitor la sancțiunile care pot fi aplicate în cazul nerespectării prevederilor actului susmenționat.
ĂœCalificarea acțiunilor autorităților publice locale drept ajutor de stat nu poate fi realizată în mod arbitrar, fiecare caz de posibil ajutor de stat necesitând o analiză individuală, iar compatibilitatea ajutorului de stat cu mediul concurențial normal poate fi stabilită doar în baza actelor juridice, obiectivelor urmărite și a calculelor economice. – a menționat în context doamna CĂRARE.
Totodată Președintele Consiliul Concurenței a specificat că ĂœLegea ajutorului de stat va crea condiții pentru valorificarea fondurilor europene disponibile în perioada de preaderare și va asigura evitarea situațiilor în care aceste fonduri au fost absorbite parțial anume din cauza neimplementării la timp a acestei legi.
Scopul întrevederii a rezidat în promovarea unei colaborări eficiente cu furnizorii și beneficiarii de ajutor de stat și acordarea asistenței de specialitate cu privire la modalitățile acordării ajutorului de stat pentru crearea unui mediu concurențial normal, ce constituie garanția implementării cu succes a angajamentelor Republicii Moldova în domeniul concurenței.
Consiliul Concurenței,
29 mai 2014