Prima Decizii Decizia Plenului Consiliului Concurenței Nr. AAP – 01/20-67 din 02.11.2022

Decizia Plenului Consiliului Concurenței Nr. AAP – 01/20-67 din 02.11.2022

1118

Detalii generale:

Număr și data decizie: AAP-01/20-67 din 2022-11-02
--

La data de 03.12.2019, în adresa Consiliului Concurenței a parvenit plângerea cu nr. 4101 din partea SRL „Ozonteh Impex” privind semnele încălcării art. 12 din Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012 de către UCIP IFAD, fiind dispusă inițierea investigației referitor la semnele încălcării art. 12 din Legea concurenței de către UCIP IFAD.

Obiect al investigației, conform Dispoziției de inițiere nr. 01 din 10.01.2020, îl constituie acțiunile UCIP IFAD de sistare a recepționării cererilor de solicitare a grantului pentru tehnica furnizată de SRL „Ozonteh Impex”, urmare a implementării Procesului – verbal al Comitetului  pentru aprobarea granturilor nr. 03-19nTA din 22.07.2019, prin care au fost instituite cotele maxime de 30% per tip de echipament și de 25% per furnizor de tehnică din numărul total de cereri recepționate cumulativ pentru toate tipurile de echipament în cadrul grantului de finanțare a măsurilor de adaptare a sistemelor de producție agricolă la schimbările climatice.

Reieșind din actele și faptele elucidate în cadrul investigației, s-a stabilit că sistarea recepționării cererilor de solicitare a grantului pentru tehnica furnizată de SRL „Ozonteh Impex” a avut loc în condițiile în care s-a instituit cota maximă prin Procesul – verbal al Comitetului pentru aprobarea granturilor din 22.07.2019. Scopul urmărit a fost asigurarea participării a unui număr mai mare de furnizori de tehnică pentru potențialii beneficiari de granturi, al diversificării sistemelor de producere agricolă primară și post-recoltare, dar și în vederea identificării unei eventuale practici coercitive și de complot exercitate de unii participanți (beneficiari și/sau furnizori).

         

Scopul instituirii cotelor a fost atins, la data abrogării procesului – verbal s-a atestat o creștere a numărului furnizorilor de tehnică agricolă, precum și a numărului cererilor pentru tehnică agricolă. în același context, notăm faptul că UCIP IFAD a implementat angajamentele regăsite la pct. 4 din Procesul-verbal al Comitetului pentru aprobarea granturilor nr. 03-19-nTA din 22.07.2019, de efectuare a unui studiu de piață pentru 13 tipuri de utilaje eligibile pentru finanțarea din grantul ASAP, drept urmare a rezultatelor studiului, au fost excluse cotele stabilite anterior.

Astfel, Consiliul Concurenței prin Decizia nr. AAP- 01/20-67 din 02.11.2022 a decis încetarea investigației deoarece pe parcursul desfășurării investigației nu au fost descoperite probe suficiente privind încălcarea prevederilor art. 12 din Legea concurenței.

 

 

Fișiere