Consiliul Concurenței a beneficiat de suportul tehnic al GBM pe tot parcursul activității sale. Acest suport s-a manifestat prin seminare, training-uri, consultații colective și individuale asupra diverselor cazuri investigate, etc.

în cadrul Proiectului Grupului Băncii Mondiale Ameliorarea Competitivității (CEP-II) pe parcursul anului 2017 au derulat următoarele activități:

1.       Elaborarea unei broșuri (info-pack) pentru judecătorii implicați în soluționarea cazurilor civile având ca scop informarea și conștientizarea acestora cu privire la importanța tematicii ajutorului de stat în lumina legislației naționale (Legea nr. 139 din15.06.2012) și a celor mai bune practici  aplicate în țările UE

2.       Organizarea în perioada septembrie/ noiembrie 2017, a 4 sesiuni de instruire (workshopuri), pentru un număr de aproximativ 120 de participanți, în domeniul ajutorului de stat, având o durată de câte o zi fiecare care s-a finalizat cu emiterea unor certificate de participare.

Cursul de instruire a inclus următoarele subiecte precum: „Noțiune, obiective la acordare, formele de acordare, notificarea, autorizarea și raportarea ajutorului de stat”, „Procedura privind ajutorul ilegal și ajutorul utilizat abuziv, recuperarea ajutorului ilegal și ajutorului utilizat abuziv și a dobânzii”, „Răspunderea pentru încălcarea prevederilor din Legea nr. 139 din 15.06.2012 cu privire la ajutorul de stat”,  „Implementarea prevederilor Art. 340 și 403 ale Acordului de Asociere RM-UE”.

Este de menționat că un atelier de lucru separat a fost organizat cu Judecătorii de la Consiliul Superior al Magistraturii al Republicii Moldova  dedicat aplicării legislației concurențiale și ajutorului de stat în Republica Moldova. Atelierele de lucru au avut în calitate de formatori  Judecători de la înalta Curte de Casație și Justiție din România, reprezentanți ai Consiliului Concurenței din România și Republica Moldova.

în cadrul Proiectului Băncii Mondiale pentru Ameliorarea Competitivității (CEP I) (2006-2013), asistența tehnică acordată a fost orientată spre îmbunătățirea cadrului legislativ cu privire la concurență și edificarea capacității instituționale a autorității.

în cadrul unui proiect al Grupului Băncii Mondiale a fost elaborată și lansată platforma SIRASM. SIRASM este un sistem informațional care permite evidența ajutoarelor de stat autorizate de către Plenul Consiliului Concurenței, în regim on-line, în scopul asigurării transparenței utilizării resurselor publice și ale persoanelor juridice care administrează, sub orice formă, bunuri ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale.

în anul 2014, a demarat cel de-al doilea Proiect al Băncii Mondiale pentru Ameliorarea Competitivității (CEP II) (2014-2019). Proiectul își propune să îmbunătățească mediul de afaceri prin susținerea Guvernului în implementarea strategiilor orientate spre crearea unui mediu de afaceri favorabil, reducerea constrângerilor și costurilor pentru gestionarea unei afaceri. Principalii beneficiari ai proiectului sunt IMM-urile și companiile orientate spre export, întreprinderile din Moldova și investitorii străini, instituțiile de stat, printre care și Consiliul Concurenței.

De-a lungul anilor, Grupului Băncii Mondiale a apreciat Consiliul Concurenței pentru activitatea de promovare a culturii concurențiale. în cadrul Concursului de Promovare a Culturii Concurențiale  2013, Consiliul a fost premiat cu Mențiunea Onorabilă la categoria „Creșterea gradului de conștientizare a părților implicate din sectorul privat și capacitatea consumatorilor de a descuraja practicile anticoncurențiale”. La Concursul de Promovare a Culturii Concurențiale 2014, Consiliul Concurenței a fost desemnat printre câștigători la categoria tematică „Promovarea cooperării cu instituțiile publice relevante pentru a echilibra obiectivele de concurență cu interesul public”. Acest concurs internațional, organizat de Grupul Băncii Mondiale și Rețeaua Internațională a Concurenței (ICN), are scopul de a spori gradul de conștientizare a societății privind rolul-cheie al autorităților de concurență în promovarea culturii concurențiale, precum și de a prezenta istoriile lor de succes.

De asemenea, Grupul Băncii Mondiale a oferit suport tehnic Consiliului Concurenței în organizarea teleconferințelor cu instituțiile internaționale.

 

Workshop-ul „ Analiza sectoarelor economice pentru a identifica obstacolele majore privind concurența”, 23.10.2014

Consiliul Concurenței al Republicii Moldova premiat la Washington de Banca Mondială, 13.10.2014.

Participarea Consiliului Concurenței la consultări a Băncii Mondiale la Tbilisi, GEORGIA, 08.10.2014

VIDEOCONFERINȚĂ Chișinău – Washington realizată în cadrul proiectului de asistență tehnică al GBM, 06.10.2014

Comunicatul privind Conferința Internațională „Noi oportunități concurențiale prin prisma implementării politicii ajutorului de stat”, 01.07.2014

Sistemul informațional automatizat „Registrul ajutoarelor de stat”, 19.06.2014

Proiecte de colaborare a Consiliului Concurenței al Republicii Moldova și Grupului Băncii Mondiale discutate la Marrakech, 29.04.2014

Consiliul Concurenței va beneficia de asistență în cadrul Proiectului Băncii Mondiale, 17.04.2014

Mențiunea Onorabilă a Grupului Băncii Mondiale pentru Consiliul Concurenței al Republicii Moldova, 07.03.2014

Consiliul Concurenței printre câștigătorii Concursului de Promovare a Culturii Concurențiale 2014, 06.05.2015

Consolidarea colaborării în cadrul proiectelor realizate cu suportul Băncii Mondiale,12.03.2015