Consiliul Concurenței analizează operațiunea de concentrare economică ce urmează a se realiza prin preluarea controlului asupra întreprinderii „Eurolab” SRL de către întreprinderea SC „Imunotehnomed” SRL.
Părțile implicate în operațiunea de concentrare economică sunt prezente pe piața serviciilor medicale de consultanță și servicilor medicale de laborator.
în vederea stabilirii compatibilității concentrării economice cu mediul concurențial normal, autoritatea de concurență va analiza operațiunea notificată, în conformitate cu Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012 și Regulamentul privind concentrările economice, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenței nr. 17 din 30.08.2013.
Consiliul Concurenței este interesat în obținerea observațiilor și punctelor de vedere de la agenții economici terți referitor la modul în care concentrarea economică notificată, afectează sau poate afecta concurența de pe piața dată.
Observațiile și punctele de vedere pot fi transmise autorității de concurență prin e-mail, la adresa: office@competition.md sau prin poștă la următoarea adresă: Consiliul Concurenței, MD-2068, Chișinău, str. Alecu Russo 1, etajul 2.