print
Fortificarea dialogului cu mediul de afaceri
24.02.2023
1085 Accesări

Astăzi, 24 Februarie, Președintele Consiliului Concurenței, Alexei GHERȚESCU a avut o întâlnire cu membrii Asociației Investitorilor Străini (în continuare - FIA) în formatul „business breakfast".


Întrevederea a fost lansată de un cuvânt de deschidere din partea Președintelui Consiliului Concurenței, Alexei GHERȚESCU și Vicepreședintele FIA, Director General, Efes Vitanta Moldova Brewery, Alphan AKPECE.


În cadrul evenimentului au fost abordate și puse în discuție subiecte ce țin de activitatea Consiliului Concurenței (în continuare - CC) și atribuțiile lui, în special, cele ce se referă la:  Legea comerțului interior: procedura și modalitatea de examinare de către CC a Practicilor Comerciale Neloiale (PCN), aprobarea cadrului secundar, viziunea CC asupra PCN; Reglementarea din partea statului a prețurilor pentru Produsele Social Importante,; Practicile anticoncurențiale în unele sectoare ale economiei naționale etc.


De asemenea în cadrul evenimentului au fost abordate și unele aspecte ce țin de organizarea activității Consiliului Concurenței, comunicarea cu mediul de afaceri și societate, precum și modificările legislative care urmează a fi promovate pentru a spori eficiența intervențiilor din partea Consiliului.


Un alt aspect supra căruia s-au axat discuțiile au constituit propunerile din Capitolul „Concurență", Cartea Albă 2021, elaborate de FIA, în partea ce ține de dezvoltarea concurenței în economia Republicii Moldova și rolul Consiliului Concurenței în acest proces.


Evenimentul a fost organizat la inițiativa FIA și moderat de către Directorul executiv FIA, Ana GROZA.


Asociația Investitorilor Străini (FIA) este o asociație non-profit și non-politică din Republica Moldova, fondată în septembrie 2003, cu sprijinul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în cadrul unui proiect care a avut ca scop stimularea reforme și îmbunătățirea mediului de afaceri în țările din sud-estul Europei. Printre obiectivele de bază al Asociației se numără cooperarea cu autoritățile publice din Republica Moldova pentru depășirea dificultăților și barierelor care pot exista în relațiile cu investitorii străini.




 

Copyright © 2024 Consiliului Concurenţei