print
Consiliul Concurenței unul din membrii fondatori al Cadrului legal privind Procedurile Autorităților de Concurență al Rețelei Internaționale de Concurență
20.05.2019
410 Accesări

Consiliul Concurenței a aderat în calitate de membru fondator la Cadrul legal al Rețelei Internaționale de Concurență privind Procedurile Autorităților de Concurență în investigarea și aplicarea legislației din domeniul concurenței, aprobat de către membrii Grupului de coordonare a Rețelei Internaționale de Concurență la data de 3 aprilie 2019.

Cadrul legal privind Procedurile Autorităților de Concurență (în continuare PAC) a fost prezentat oficial  în cadrul Conferinței Anuale a Rețelei Internaționale de Concurență, ce s-a desfășurat în perioada 15-17 mai 2019, la Cartagena, Republica Columbia.

PAC este deschis pentru toate autoritățile de concurență și se bazează pe principiile fundamentale ale procedurilor corecte și eficiente ale autorităților de concurență, care sunt compatibile cu activitatea Rețelei Internaționale de Concurență și care reflectă consensul larg în cadrul comunității concurențiale globale.

Devenind membri ai PAC, autoritățile de concurență se angajează să adere cu bună-credință la principiile fundamentale privind corectitudinea procedurală stabilite în document și să participe la mecanismele de cooperare și revizuire prevăzute de acesta .

Contribuția Consiliului Concurenței la elaborarea acestui cadru legal și aderarea la el în calitate de membru fondator reprezintă dovada angajamentului nostru față de transparență și corectitudine procedurală, pe care ni l-am asumat, inclusiv la nivel internațional.

Consiliul Concurenței

20.05.2019 

 

 

Copyright © 2019 Consiliului Concurenţei