în perioada 7-12 martie 2016, în orașul Budapesta (Ungaria) a avut loc un seminar cu tematica Conceptele de bază și procedurile Legii concurenței, organizat de către Centrul Regional de Concurență al OECD, aflat Budapesta (Ungaria). La acest eveniment, în calitate de reprezentanți ai Consiliului Concurenței au participat  Veronica COJOCARU – Șef Direcție Politici și Relații cu Publicul și Olga GROSU – Consultant principal Direcție Politici și Relații cu Publicul.

Scopul acestui seminar a fost de a contribui la o înțelegere mai bună a domeniului concurenței de către personalul cu o experiență mai mică din cadrul autorităților de concurență din mai multe țări din Europa și CSI.

în cadrul evenimentului, au fost abordate subiecte privind drepturile și regulile procedurale de bază, controlul concentrărilor economice, investigarea cazurilor de concentrări economice, monopoluri și abuz de poziție dominantă, constrângerile verticale asupra concurenței, cooperarea internațională în cadrul investigațiilor etc.

Participanții au avut posibilitatea să lucreze în grupuri, împărtășindu-și experiența și prevederile legislației naționale – un exercițiu practic foarte bun pentru stabilirea unor relații de cooperare internațională și schimb de experiență.

De asemenea, la acest seminar au participat reprezentanții autorităților de concurență din Albania, Armenia, Belorus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Georgia, Kazahstan, Kosovo, Kârgâstan, Macedonia, Muntenegru, România, Rusia Serbia, Ucraina și Ungaria

 

Consiliul Concurenței

16 martie 2016