Prima   |  Presa   |  Presa despre noi  |  Amenzi de 60 de milioane de lei pentru agenții economici. Datele Consiliului Concurenței

Amenzi de 60 de milioane de lei pentru agenții economici. Datele Consiliului Concurenței

           
20.03.2017   912 Accesări   BIZLAW  

În ultimii patru ani, Consiliul Concurenței a aplicat amenzi agenților economici în valoare de 60 de milioane de lei, iar numărul dosarelor câștigate în instanțele naționale de către instituția de control a crescut. Datele au fost prezentate la Conferința Internațională "Consiliul Concurenței la 10 ani - Evoluții, Provocări, Perspective". Astfel, în 10 ani de activitate, rata de câștig în instanțele de fond a crescut cu 52 la sută, iar la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) cu 38 la sută.

Potrivit președintei Consiliului Concurenței, Viorica Cărare, de la inființare, instituția a examinat 530 de dosare, în ceea privește încălcări ale agenților economici în domeniul concurenței.

În același timp, dacă în 2008, Consiliul a câștigat doar 33 la sută din dosare în instanțe, în perioada 2016-2017 rata de câștig a fost de 85%. Totodată, și numărul dosarelor câștigate la CSJ a crescut. Dacă în 2012, Consiliul Concurenței a câștigat doar 29 de procente din dosare, în perioada 2016-2017, cifra a crescut la 67 la sută.

Cel mai recent câștig în instanță a fost la Curtea de Apel. Consiliul Concurenței a amendat în 2015 compania turistică "Scavolin", cu 21 de milioane de lei, pentru preluarea controlului asupra "Anesto-Tur", fără a notifica concentrarea economică. În opinia instituției concurențiale, acțiunea "Scavolin" a fost incompatibilă cu mediul concurențial. Agentul economic a atacat în instanță decizia Consiliului Concurenței, însă atât instanța de fond, cât și Curtea de Apel a dat dreptate autorității de control.

 

 

Arrow Prev

             

       

Arrow Next