Categorii Categorii
Prima   |  Presa   |  Noutaţi  |  Consiliul Concurenței a finalizat raportul de investigație pe piața aprovizionării cu ulei de floarea-soarelui îmbuteliat și l-a transmis părților implicate pentru prezentarea observațiilor

Consiliul Concurenței a finalizat raportul de investigație pe piața aprovizionării cu ulei de floarea-soarelui îmbuteliat și l-a transmis părților implicate pentru prezentarea observațiilor

           
28.12.2023   41 Accesări    

Consiliul Concurenței a finalizat raportul pe investigația inițiată din oficiu prin Dispoziția Plenului Consiliului Concurenței nr. 08 din 31.05.2022. Investigația a fost pornită referitor la semnele încălcării prevederilor art. 5 și art. 11 din Legea concurenței nr. 183/2012 pe piața aprovizionării cu ulei de floarea-soarelui. Îngrijorările concurențiale constatate în raport vizează modalitatea de stabilire a prețurilor de furnizare a uleiului de floarea-soarelui îmbuteliat pe teritoriul Republicii Moldova.


Conform concluziilor din raport, întreprinderile „Floarea Soarelui" SA și „Lux Proba Grup" SRL au realizat și pus în aplicare, în perioada octombrie 2019-iunie 2022, un acord/practică concertată de stabilire/fixare a prețurilor în vederea alinierii politicii de preț și împărțirii clienților pe piața aprovizionării cu ulei de floarea-soarelui îmbuteliat pe teritoriul Republicii Moldova, fapt interzis prin prevederile art. 5 alin. (1) și (3) lit. a) din Legea concurenței nr. 183/2012.


În perioada investigată, relația comercială între producătorul de ulei de floarea-soarelui îmbuteliat - întreprinderea „Floarea Soarelui" SA și distribuitorul acesteia - întreprinderea „Lux Proba Grup" SRL s-a desfășurat în baza unui contract de distribuție, conform căruia „Lux Proba Grup" SRL achiziționa de la „Floarea Soarelui" SA o parte substanțială din producția de ulei îmbuteliat a acesteia destinat pieței interne, pentru furnizarea ulterioară către comercianții angro/cu amănuntul, HoReCa, industrie alimentară etc. Restul producției de ulei îmbuteliat, „Floarea Soarelui" SA furniza direct către comercianți și alți beneficiari.


Coordonarea politicilor comerciale de către „Lux Proba Grup" SRL și „Floarea Soarelui" SA s-a realizat prin coordonarea prețurilor de vânzare stabilite de ambele întreprinderi la același nivel de piață și un schimb de informații sensibile din punct de vedere concurențial.


În partea ce ține de semnele încălcării prevederilor art. 11 din Legea concurenței nr. 183/2012 prin acțiunea de majorare a prețului la ulei de floarea-soarelui îmbuteliat ce a avut loc în perioada 03.05.2022-18.05.2022, concluziile raportului de investigație evidențiază că nu au fost stabilite probe suficiente și concludente pentru a fi confirmat un abuz de poziție dominantă din partea întreprinderilor implicate.


Raportul de investigație a fost transmis părților pentru prezentarea observațiilor.


Părțile, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii raportului de investigație au dreptul să prezinte observații asupra acestuia, cu posibilitatea prelungirii termenului dat o singură dată cu încă cel mult 30 de zile în baza unei cereri întemeiate.


De asemenea, în vederea asigurării dreptului la apărare, în conformitate cu art. 64 alin. (1) și (2) din Legea concurenței nr. 183/2012, părţile cărora le-a fost transmis raportul de investigaţie sunt în drept să solicite audieri.


Menționăm că, raportul de investigație nu constituie un act administrativ, întrucât în temeiul art. 15 al Codului administrativ reprezintă o operațiune administrativă ce conține concluziile și propunerile raportorului, conform art. 59 alin. (1) al Legii concurenței nr. 183/2012. El nu reprezintă poziția Plenului Consiliului Concurenței pe cazul dat. Aceasta urmează a fi expusă în decizia care va fi adoptată după prezentarea observațiilor și, după caz, desfășurarea audierilor cu participarea părților vizate.


Dacă concluziile din raportul de investigație se vor confirma, Plenul Consiliului Concurenței va putea impune, prin decizia adoptată, amenzi întreprinderilor implicate.

Arrow Prev

             

        

Arrow Next