Categorii Categorii
Prima   |  Presa   |  Noutaţi  |  Comunicat privind încălcarea art.11 din Legea Concurenței 183/2012

Comunicat privind încălcarea art.11 din Legea Concurenței 183/2012

           
10.09.2020   493 Accesări    

Plenul Consiliul Concurenței a inițiat o investigație la plângerea a 4 posturi de televiziune - „Pro Digital" SRL, „TV-Comunicații Grup" SRL, „Media Alternativă" AO şi „Reforma Art" SRL, cu privire la presupusele acțiuni anticoncurențiale ale „Casa Media Corp" SRL şi „Exclusiv Sales House" SRL, manifestate prin oferirea condiționată a unor reduceri suplimentare pentru plasarea publicității. 

 

 Ca urmare a investigației, Consiliul Concurenței a constatat că „Casa Media Corp” SRL a admis mai multe acțiuni care au creat dezavantaje concurențiale pentru unele posturi de televiziune și furnizori de publicitate. În special, menționăm că „Casa Media Corp” SRL a aplicat condiții discriminatorii în raport cu posturile de televiziune - prin stabilirea unor comisioane inegale pentru serviciile de intermediere prestate, precum și a unor remunerații diferite pentru exclusivitate, și în raport cu furnizorii de publicitate – prin conduita discriminatorie la acordarea de reduceri și aplicarea de adaosuri la achiziționarea spațiului publicitar.

 

Totodată, Consiliul Concurenței a constatat că, prin oferirea unor reduceri condiționate individualizate cuprinse între 5-20% pentru plasarea a 80%-100% din cererea totală de publicitate la posturile sale de televiziune, „Casa Media Corp” SRL a generat un efect de fidelizare abuziv pentru furnizorii de publicitate.

 

Astfel, prin Decizia nr. APD-06/18-39 din 04.08.2020, Plenul Consiliului Concurenței a stabilit că „Casa Media Corp” SRL a încălcat prevederile art. 11 alin. (1) și (2) lit. a) și c) din Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012, și a aplicat întreprinderii o amendă în mărime de 1 852 896,80 lei.

 

Decizia Plenului Consiliului Concurenţei poate fi vizualizată, accesând link-ul: Decizia Plenului Consiliului Concurenței APD-06/18-39 din 04.08.2020 

 

 

 

Arrow Prev

             

        

Arrow Next