Categorii Categorii
Prima   |  Presa   |  Noutaţi  |  Consiliul Concurenței a sancționat întreprinderea „Apă-Canal Chișinău” SA

Consiliul Concurenței a sancționat întreprinderea „Apă-Canal Chișinău” SA

           
19.09.2019   548 Accesări    

Consiliul Concurenței a sancționat întreprinderea „Apă-Canal Chișinău" SA cu o amendă în valoare de 7 190 453, 43 lei pentru aplicarea diferențiată, arbitrară a coeficienților la stabilirea tarifelor diferențiate sau plăților suplimentare pentru depășirea concentrației maxim admisibilă în apele uzate evacuate, inclusiv pentru neperceperea plăților suplimentare de la o parte din întreprinderile active din mun. Chișinău și or. Ialoveni.

În urma unei investigații, care a durat 1 an și 10 luni, Consiliul Concurenței a calificat acțiunea întreprinderii municipale drept abuz de poziție dominantă și a constatat că „Apă-Canal Chișinău" SA a acționat ilegal. Asta pentru că, „Apă-Canal Chișinău" SA a aplicat diferențiat și arbitrar coeficienții la stabilirea tarifelor diferențiate sau plăților suplimentare. În același timp, de la o mare parte din agenții economici din mun. Chișinău - 95,47% din cca 23 000 de întreprinderi din mun. Chișinău - „Apă - Canal Chișinău" SA nu a perceput tarife diferentiate sau plăți suplimentare pentru deversarea apelor uzate supraîncărcate.

O altă problemă identificată de Consiliul Concurenței este faptul că în prezent unicul laborator capabil să aprecieze nivelul de poluare a apelor uzate se află în subordinea „Apă - Canal Chișinău" SA, ceea ce ridică îngrijorări privind imparțialitatea acestui laborator și veridicitatea analizelor, „Apă - Canal Chișinău" SA fiind interesată direct în încasări cât mai mari.

Principiul „poluatorul plătește" este un concept conform căruia poluatorul trebuie să plătească pentru poluarea mediului. Acesta trebuie respectat de toate persoanele, atât juridice, cât și fizice, care desfășoară activitate de întreprinzător, a căror activitate economică este generatoare de poluanți și aplicat în mod echitabil de către operator. 

Conform legislației naționale în vigoare, principiul „poluatorul plătește" impune obligația ca respectivul agent economic să suporte cheltuielile pentru realizarea măsurilor de prevenire a poluării sau să plătească pentru pagubele provocate.

Decizia Consiliului Concurenţei este publică și poate fi găsită pe www.competition.md.

Consiliul Concurenței
19 septembrie 2019 

 

Arrow Prev

             

        

Arrow Next