Categorii Categorii
Prima   |  Presa   |  Noutaţi  |  Ajutorul de stat și implementarea legislației în domeniu – discutate la Briceni

Ajutorul de stat și implementarea legislației în domeniu – discutate la Briceni

           
19.04.2019   675 Accesări    

Încheiem și această săptămână productiv. Chiar dacă termenul de raportare a ajutoarelor de stat pentru anul 2018 a expirat la data de 31 martie, nu am renunțat la campania noastră de informare a furnizorilor de ajutor de stat despre aplicarea corespunzătoare a legislației din domeniu.

În acest sens, săptămânal am organizat seminare pentru reprezentanții autorităților publice locale. În data de 4 aprilie curent, am fost la Bălți, apoi ne-am întrunit cu APL-urile de la Cahul - 12 aprilie 2019. Astăzi, 19 aprilie, 2019 am ajuns în raionul Briceni, unde, colegii din subdiviziunile de profil, au vorbit gazdelor despre prevederile legislației cu privire la ajutorul de stat și  serviciile de interes economic general (SIEG), și în special  despre implementarea prevederilor p. 34-35 din Programul național în domeniul concurenței și ajutorului de stat pentru anii 2017-2020.

Tradițional, pe parcursul evenimentului, experții din cadrul Consiliului Concurenței au venit cu completări și răspunsuri la întrebările parvenite fortificând astfel dialogul și relațiile de colaborare stabilite.

Eveniment organizat cu susținerea Unității de Implementare a Grupului Băncii Mondiale.

Consiliul Concurenței

19.04.2019

 

 

 
Arrow Prev

             

        

Arrow Next