Categorii Categorii
Prima   |  Presa   |  Noutaţi  |  Decis! Parlamentul Republicii Moldova a aprobat noua structură organizatorică și efectivul-limită de personal al Consiliului Concurenței

Decis! Parlamentul Republicii Moldova a aprobat noua structură organizatorică și efectivul-limită de personal al Consiliului Concurenței

           
07.02.2019   787 Accesări    

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind aprobarea structurii organizatorice și efectivului-limită de personal al Consiliului Concurenței a fost aprobată cu majoritatea de voturi în cadrul ședinței plenare din data de 07 februarie 2019.

Proiectul Hotărârii a fost elaborat în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) din Legea Concurenței nr. 183/2012: „Structura organizatorică și efectivul-limită de personal ale Consiliului Concurenței se aprobă de Parlament la propunerea motivată a președintelui Consiliului.", întru optimizarea structurii organizatorice a Consiliului Concurenței în scopul eficientizării activității în domeniile de competență a autorității. 

Structura Consiliului Concurenței propusă a fost elaborată urmare analizei de activitate instituțională în condițiile legislației în domeniul concurenței, de la adoptarea reglementărilor de domeniu până la zi, generalizării activităților realizate și exercitării continue a atribuțiilor de bază a autorității.

Hotărârea nu implică majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare și se încadrează în limitele bugetului Consiliului Concurenței, aprobat în Legea bugetului de stat pentru anul 2019.

Astfel, deputații au examinat și aprobat Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind aprobarea structurii organizatorice a efectivului-limită de personal al Consiliului Concurenței în număr de 130 de unități.

Consiliul Concurenței

07.02.2019

 

 

Arrow Prev

             

        

Arrow Next