Categorii Categorii
Prima   |  Presa   |  Noutaţi  |  Seminar cu peste 20 de experţi economici din ţară despre activitatea autorităţii de concurenţă.

Seminar cu peste 20 de experţi economici din ţară despre activitatea autorităţii de concurenţă.

           
23.10.2013   335 Accesări    

     Viorica Cărare: Cultivarea concurenței depinde atât de instituțiile de stat, cât și de experții economici, de presă și de societate.

     Reprezentanții Consiliului Concurenței au discutat, astăzi, cu peste 20 de experți economici din țară despre activitatea autorității de concurență, despre legea care o guvernează și despre problemele concrete din domeniu, în cadrul seminarului “Consiliul Concurenţei - noile legi  confome cu standardele  europene.”

     Președintele instituției, Viorica Cărare, a vorbit, cu acest prilej, despre Legea concurenței, aflată în curs de implementare. “Punem mare accent pe implementarea corectă a acestei legi”, a declarat Viorica Cărare. Totodată, președintele autorității de concurență le-a spus celor prezenți că pentru promovarea concurenței este nevoie de o mai bună colaborare între instituțiile de stat, precum și de implicarea activă a analiștilor economici, a presei și a întregii societăți.

     Legea ajutorului de stat s-a aflat printre subiectele care au stârnit cel mai mare interes din partea celor prezenți la dezbatere. În această privință, Viorica Cărare a declarat că și granturile internaționale pot fi catalogate drept ajutor de stat, atât timp cât instituția internațională care le acordă nu prevede expres beneficiarul acestora.

     Au fost discutate, totodată, și probleme concrete și studii de caz din experiența autorității de concurență.

     Printre participanții la eveniment s-au aflat experți de la: Institutul Economiei de Piaţă,  Alianţa  Asociaţiilor de Business, Asociaţia Ziariştilor Economici, CREDO, Asociaţia Naţională de Marketing, Universitatea Succesului DEL, IDIS “Viitorul”, Asociaţia pentru drepturile de autor si conexe „Apollo”, analişti economici de la “Ziarul Naţional” şi “Adevărul”.

     Dezbaterea a fost organizată în parteneriat cu Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT. Potrivit directorului executiv, Igor Boţan, întâlnirea cu experții economici a fost una de debut, căreia îi vor urma alte întâlniri tematice.

 

Consiliul Concurenţei

22 octombrie 2013

Arrow Prev

             

        

Arrow Next