Categorii Categorii
Prima   |  Presa   |  Noutaţi  |  Delegația Consiliului Concurenței al Republicii Moldova, va efectua o vizită oficială în SUA

Delegația Consiliului Concurenței al Republicii Moldova, va efectua o vizită oficială în SUA

           
10.10.2014   2750 Accesări    

          Delegația oficială a Consiliului Concurenței, în frunte cu Doamna Viorica CĂRARE, Preşedinte al Consiliului Concurenţei, va efectua în perioada 10- 13 octombrie 2014, o vizită oficială la Washington D.C., Statele Unite ale Americii.

          În cadrul vizitei, membrii delegației vor participa la ceremonia oficială de decernare a premiilor Concursului Grupului Băncii Mondiale „Acţiuni în domeniul promovării concurenţei” pentru anul 2013, în cadrul căruia Consiliul Concurenţei al Republicii Moldova a fost selectat pentru Menţiunea Onorabilă, la categoria "Creşterea gradului de conştientizare a părţilor implicate din sectorul privat şi capacitatea consumatorilor de a descuraja practicile anticoncurenţiale".

          De asemenea, delegația Consiliului Concurenței se va întâlni cu reprezentanții Grupului Băncii Mondiale în cadrul căreia vor fi evaluate progresele obținute și vor fi discutate perspectivele și proiectele comune ale viitoarei colaborări.

          Programul vizitei mai include întrevederi cu reprezentanții Comisiei Federale de Comerţ și Departamentului de Justiţie, Diviziunea Antitrust din SUA -  autorități publice  responsabile pentru implementarea legislației în domeniul concurenței şi publicităţii în Statele Unite ale Americii. Este de menţionat că aceste instituţii au o experienţă bogată şi vastă în domeniu, care poate fi preluată pentru Consiliul Concurenţei din Republica Moldova.

          Agenda discuţiilor cu oficialii americani va cuprinde subiecte privind relaţiile bilaterale şi perspectivele de dinamizare a acestora în domenii de interes comun. În special, pentru Consiliul Concurenței al Republicii Moldova un interes deosebit îl prezintă experiența colegilor din SUA în domeniile implementării principiilor de performanță instituțională a activității autorității de concurență, planificarea strategică în domeniul concurenței, tehnici și metode noi în vederea investigării cazurilor de încălcare a legislației concurențiale, aplicarea metodelor econometrice în stabilirea impactului cartelurilor, cooperarea diferitor autorități publice în procesul de investigare a cazurilor anticoncurențiale.

 

Consiliul Concurenței

09 octombrie 2014

Arrow Prev

             

        

Arrow Next