Consiliul Concurenței, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional și art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului Regulamentului privind ajutoarele de stat pentru dezvoltare regională, care va asigura transpunerea actului UE Comunicarea Comisiei Orientări privind ajutoarele de stat regionale 2021/C 153/01, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 153 din 29.04.2021 (CELEX: 52021XC0429(01)).
În vederea asigurării implementării prevederilor Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat și realizării angajamentelor Republicii Moldova asumate în baza Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Statele Membre ale acestora, pe de altă parte, și anume, în partea ce ține de armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat, este necesară elaborarea Regulamentului privind ajutoarele de stat pentru dezvoltare regională, ce va fi aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Concurenței.
Respectiv, în scopul asigurării transparenței și eficientizării procesului de elaborare a proiectului Regulamentului privind ajutoarele de stat pentru dezvoltare regională, Consiliul Concurenței îndeamnă implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.
Propunerile și recomandările părților interesate pot fi expediate în adresa Consiliului Concurenței, precum și în format electronic: office@competition.md
Propunerile urmează a fi prezentate până la data de 15 aprilie 2025.
Persoana de contact: Valeriu BURLEA, șef Direcție evaluare și monitorizare a ajutorului de stat, tel: (022) 27-06-06, 076-060-182.