General details:
Decision number and date: AAP-5/17-72 din 2021-12-09--
La data de 21.02.2017, în adresa Consiliului Concurenței a parvenit plângerea din partea SRL „MedPunkt”, prin care sunt reclamate acțiunile IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime”, referitor la procedura de achiziție publică nr. 16/03499 din 30.12.2016, fiind dispusă inițierea investigației referitor la semnele încălcării art. 12 din Legea concurenței de către de către IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime”.
Obiect al investigației, conform Dispoziției de inițiere nr. 5 din 03.04.2017, îl constituie acțiunile IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime” de includere în documentația procedurii de achiziție publică nr. 16/03499 din 30.12.2016 privind „Achiziționarea articolelor oftalmologice conform necesităților spitalului pentru trimestrul I al anului 2017″ drept condiție obligatorie prezența standardului de referință – „Constanta A” – cu indicarea concretă a indicilor de 118,2, 118,4 și, respectiv 118,7, pentru loturile nr. 34, nr. 35 și, respectiv nr. 36.
Reieșind din actele și faptele elucidate în cadrul investigației, inclusiv și a faptului că la modelul aparatului „Ocuscan”, deținut de către IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime”, valorile precum „Constanta A” sunt setate de furnizor, schimbarea acestora implică costuri suplimentare și ținând cont de faptul că instituția publică trebuia să achiziționeze servicii de ajustare a tehnicii aflate în dotare, dar și a opiniei comune a specialiștilor din cadrul USMF „Nicolae Testimițanu”, Spitalul Clinic Republican și IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime”, care menționează că determinarea mărimii „Constantei A” depinde de tehnica deținută de instituția medicală respectivă, Consiliul Concurenței prin Decizia nr. AAP-5/17-72 din 09.12.2021 a decis încetarea investigației deoarece nu au fost întrunite cumulativ elementele constitutive ale faptei prevăzute la art. 12 din Legea concurenței și respectiv nu se atestă prezența efectului acțiunii Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime”asupra mediului concurențial pe piața relevantă investigată.