General details:
Decision number and date: AAP- 25/20-53 din 2023-11-02Category - closure of investigation - Anti-Competitive Actions of Public Authorities
La data de 20.12.2019, în adresa Consiliului Concurenței a parvenit sesizarea nr. 4316 din partea Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă privind semnele încălcării art. 12 din Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012 de către mai multe autorități publice, și anume: Biroul Vamal Centru, Direcția Cultură a Primăriei municipiului Chișinău, Direcția Generală Tineret și Sport a municipiului Chișinău, Direcția Educație Tineret și Sport Botanica, Direcția Educație Tineret și Sport Buiucani și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, fiind dispusă inițierea investigației referitor la semnele încălcării art. 12 din Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012 de către autoritățile publice menționate supra.
Problema concurențială investigată conform Dispoziției de inițiere nr. 25 din 17.09.2020 o constituie acțiunile autorităților contractante de includere în documentația procedurilor de achiziții publice a cerințelor privind neadmiterea subcontractării serviciilor, prezentarea a 3 licențe diferite: pentru internet prin fibra optică, televiziune și internet mobil pe numele participantului, nedivizarea procedurii de achiziție pe loturi ci din contra, includerea într-un singur lot a serviciilor ce au coduri CPV separate, precum și alte specificații tehnice concrete în documentația de atribuire, condiții specifice pentru fiecare procedură de achiziție, separat, conform caietelor de sarcini elaborate de către autoritățile contractante.
Reieșind din actele și faptele elucidate în cadrul investigației, s-a stabilit că prin indicarea expresă în caietele de sarcini a cerinței privind interzicerea subcontractării nu au fost limitate drepturile potențialilor ofertanți de comercializare, precum nu au fost acordate privilegii SA „Moldtelecom”, neprevăzute de lege.
Așadar, prin raportarea conduitei autorităților contractante la prevederile legislației concurențiale, se atestă că ansamblul de acțiuni enunțate supra ale reclamaților nu au restrâns concurența pe piețele relevante investigate.
Astfel, Consiliul Concurenței prin Decizia nr. AAP- 25/20-53 din 02.11.2023, a decis încetarea investigației deoarece pe parcursul desfășurării investigației nu au fost descoperite probe suficiente privind încălcarea prevederilor art. 12 din Legea concurenței, care ar justifica aplicarea de măsuri corective sau sancțiuni.