Prima Decizii Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. APD- 27 din 29.06.2017

Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. APD- 27 din 29.06.2017

3592

Detalii generale:

Număr și data decizie: APD- 27 din 2017-06-29
--

La data de 30.08.2013, Plenul Consiliului Concurenței, în baza plângerii parvenite de la întreprinderea „Bio-Test” SRL, precum și în baza informațiilor acumulate în perioada examinării preliminare a plângerii, a dispus inițierea investigației referitor la semnele încălcării art. 11 alin (2) lit. a) și g) din Legea concurenței nr. 183 de către „Servicii Comunale Florești SA.

Cele două acțiuni investigate de către Consiliul Concurenței s-au referit la:

1) impunerea consumatorilor la achitarea dublă pentru instalarea contorului de apă procurat în cadrul programului investițional BERD; și

2) deconectarea de la apă potabilă a laboratorului medical al întreprinderii ,,Bio-Test” SRL urmare a refuzului de a schimba apometrul existent.

în cadrul investigației s-a constatat că „Servicii Comunale Florești” SA deține poziție dominantă pe piața furnizării serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare pe teritoriul a 10 localități din r-ul Florești, acestuia fiindu-i transferat printr-un contract – anexă a unui acord de proiect semnat de către BERD, dreptul exclusiv și obligația de a furniza serviciile publice de apă și de canalizare în cadrul pieței geografice relevante investigate.

Referitor la prima acțiune investigată de către Consiliul Concurenței, s-a constatat faptul că în lipsa unui tarif distinct aprobat de autoritățile administrației publice locale, conform Hotărârii de Guvern nr. 1228 din 13.11.2007, achiziționarea, instalarea, exploatarea, întreținerea și reparația, înlocuirea și verificarea metrologică a contoarelor de apă la case individuale, apartamente din blocuri locative se face din contul consumatorului. Tariful distinct a fost aprobat de către autoritatea locală din or. Florești abia în aprilie 2014. Astfel, comercializarea contoarelor, până la aprobarea tarifului distinct, către consumatorii casnici, a reprezentat o acțiune prevăzută de o reglementare legislativă pe care se bazează contractul prin care reclamatul a fost delegat să furnizeze serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare în cadrul pieței geografice relevante.

Cu referire la a doua acțiune, Consiliul Concurenței a constatat că nu au fost adoptate acte normative în care să fie prevăzute noi reglementări care ar impune „Servicii Comunale Florești” SA să schimbe tipul și diametrul contoarelor aflate în exploatare. Astfel, „Servicii Comunale Florești” SA a comis un abuz de poziție dominantă, prin deconectarea laboratorului întreprinderii „Bio-Test” SRL de la sursa de apă potabilă în perioada 02.04.2013 – 25.06.2013 pentru singurul motiv că acesta a refuzat să schimbe contoarele de apă existente, care de altfel, corespund cerințelor tehnice de instalare și actelor normative în vigoare cu contoare de apă noi, procurate în cadrul programului investițional BERD, și prin urmare, a încălcat prevederile art. 11 alin. (2) lit. g) din Legea concurenței nr. 183 din 11.07.2012.

Fișiere