ICN este o rețea care reunește autorități de concurență din întreaga lume. Scopul activității acestei structuri internaționale este de acorda suport metodologic și practic autorităților de concurență în vederea implementării politicii concurențiale, promovării culturii concurențiale, precum și facilitării procesului de cooperare dintre autorități.
în cadrul ICN, Consiliul Concurenței a participat atât la activitatea grupurilor de lucru în cadrul cărora au fost abordate diverse aspecte precum implementarea politicii de concurență, concentrările economice și cartelurile, cât și în cadrul Conferințelor Anuale ce reprezintă o veritabilă platformă pentru abordarea celor mai stringente probleme cu care se confruntă autoritățile de concurență și eventualele soluții pentru redresarea acestora.
în mai 2019, Consiliul Concurenței a aderat în calitate de membru fondator la Cadrul legal al Rețelei Internaționale de Concurență privind Procedurile Autorităților de Concurență în investigarea și aplicarea legislației din domeniul concurenței, aprobat de către membrii Grupului de coordonare a Rețelei Internaționale de Concurență la data de 3 aprilie 2019. (ICN Framework on Competition Agency Procedures )